Din nou sub clopotul de sticla

Cand am plecat din Lupeni acum 4 ani pentru a veni la facultate lasam in urma lumea mea si ma indreptam alaturi de tatal meu spre marea incercare. Ciudat e ca, inca imi rasuna in urechi celebra replica a lui Ilie Moromete cand pleaca cu fiul sau pentru a-l duce pe acesta din urma la scoala: " Dar unde mergem noi mah, Niculae?". Asa simteam si eu atunci. Ce era in sufletul tatalui meu nu as putea spune. Si am ajuns in Cluj, am invatat sa traiesc singur, sa supravituiesc, sa ma imprietenesc, sa iubesc, sa muncesc. De aceea sunt atat de indragostit de orasul asta, deoarece el pentru mine e suma tuturor acestor trairi, sentimente, amintiri. E lumea mea. Si am inceput sa merg din ce in ce mai rar la Lupeni. Acum am intrat, cred intr-un ritm al mersului la ai mei:de Pasti si de Craciun...sau de Anu' Nou. Voi merge si anul asta de Anul Nou. Un alt revelion la Lupeni. Spiritul sarbatorilor il voi simti acolo. Voi simti magia iernii la Straja cand ma voi bucura de aerul curat, peisajele superbe si unde ma voi putea simti liber alunecand rapid pe partii cu zapada afanata. Va fi grozav....
Dar asta e fata de iarna, de sarbatoare a locurilor mele natale. Probabil ca iarna e singurul moment in care ti-ai dori sa locuiesti acolo. Probabil.... E cert insa ca lucrurile sunt mult mai complicate decat spoiala asta cu iz de feerie pe care iarna are darul de a o arunca pe fata Vaii Jiului si pe fata Lupeniului in special. Dincolo de ea... Raman copiii fara cultura, fara instruire pentru ca ori au ramas fara tati in accidentele din mina, fie parintii lor au fost prea inrobiti de patima alcoolului incat sa mai aibe timp sa-i educe. Vor ramane pustoaicele prea putin dezghetate incat sa poata refuza Opel-urile Kalibra, Seat Leon-urile, Ford Focus-urile Combi sau Volskwagen-urile Golf 4 cu numere cu I, cu E sau F si cu accentul de I sau S, frustrarile, spaimele si lipsurile celor prea obositi, batjocoriti de munca pe meleagurile cu I, cu E sau F si care vin spre a si le revarsa asupra celor ce au ramas acolo, la Lupeni. Raman oamenii inraiti de saracie, certaretii de la cozi, cozile micului oras, in ritmul vietii molcom al unei asezari de 25.000 de oameni. Vor ramane tigani, modele pentru copii, pustoaice si soferi de masini inmatriculate cu I, E sau F. Raman saluturile dese pe strada, distantele ce imi par scurte oriunde m-ai trimite. Ramane uimirea fata de valoare preturilor din baruri, cafenele, cinema. Uimirea nu vine ca urmare a spiritului meu parvenitpe care nu il am si nu il manifest(daca e altfel impuscati-ma va rog, cu sange rece ca o merit). Vine din obisnuinta preturilor mari de care ma lovesc zi de zi. Cand merg acasa ma simt in pizzeria orasului (retineti, e la singular) ca intr-un imens outlet cu lichidare de stoc la Quatro- Stagioni si Cola la 0,25l. Raman toate astea. Nimic nu s-a schimbat. E un urias clopot de sticla, ce izoleaza totul de schimbarile in bine din exterior si ii sufoca usor, usor pe cei dinauntrul lui. Doar iarna il decoreaza cu frumoase flori de gheata.

Va plange el, dar cat vom plange noi !?!

Inca de la primul post pe acest blog am evitat sa postez ceva despre politica. Nu vroiam. Politica am inteles-o eu ca pe ceva ce aproape ca esti obligat sa o faci,exemplu perfect sunt cei care o fac indiferent ca se pricep sau nu. Si nu am inteles-o naiv in stilul Petre Roman, pe care il apreciez la modul deosebit pentru ca a demonstrat ca este un om de valoare, dar nu neaparat un bun politician. Roman spunea nu demult ca "politica e arta nu cearta". Si am vrut sa cred. Suna bine, dar in scurt timp am reusit sa inteleg ca sintagma se baza doar pe rima brutala pe care o face.Era doar o constructie fonetica. Politica e cu totul altceva. Doar ca am devenit cu timpul pasionat de politica.
Aseara insa, pentru prima oara am regretat ca aveam habar pe ce lume traiesc si ca in linii mari puteam sa-mi fac singur o idee despre ce se intampla intre cei care ne conduc tara. Mi-as fi dorit sa fiu prost, sa-i cred si sa nu vad mai departe de ceea ce imi spuneau ei. Asa mi-as fi dorit sa fiu. Un visator care isi imagineaza ca totul va merge bine acum, ca in spiritul de sacrificiu trezit brusc in animalele politice autohtone care pana deunazi nu aveau nici o problema in a se arata unii pe ceilalti cu degetul si de a-si adresa cele mai pestrite adjective insotite intotdeuna cu trimiteri spre categoriile condamnabile ale societatii(oligarhi, slugi, mafioti, mateloti), au gasit puterea de ierta si de a se intelege intr-o relatie de profund respect democratic pentru binele natiunii, pentru ca nu-i asa urmeaza un an greu "vine criza" si doar asa se putea salva Romania.
Dar, nu s-a intamplat sa cred, sa sper sa nu cunosc. Am inteles atat cat pot si poate cat vreau eu, am auzit, dar nu am crezut, in ceea ce priveste speranta, pot spera doar sa scap cu bine.
Ce am inteles eu:
" Am inteles ca PSD, dupa disperarea celor 4 ani in care au avut de platit datorii mari pentru infrangerea neasteptata pe care au suferit-o in 2004, si care vanturati de-a lungul celor 4 ani de toata lumea, tocmai pentru ca parte a creditorilor lor au nutrit sentimente de furie pentru ca nu li se putea inapoia investititia si au renuntat sa-i mai tina in brate, nemultumiti de bruma de castiguri care le-au smuls in urma colaborarii cu PNL din ultimii doi ani, au decis ca trebuie sa intre la Guvernare pentru ca altfel criza care vine, risca sa-i ocoleasca pe bogatii lor (pentru ca asa se intampla, criza ii va lovi violent pe cei saraci, dar bogatiilor, chiar daca ii va afecta, le va oferi oportunitati pentru ca ei vor putea cumpara ce altii nu au reusit sa tina in viata la super discount-uri).
Pe de alta parte PD- L, aveau aproximativ aceasi problema, bogatii lor avusesera incredere in Jucator si acceptasera sa iasa de la guvernare pentru ca li se promisese o guvernare puternica singuri. Ei erau probabil mai disperati, pentru ca bogatii lor sunt mai rai.
Am spus-o, nu am inteles politica naiv, cunosc despre aceste stari ale lucrurilor, nu as putea spune chiar  ca nu ma deranjeaza, dar lea-am inteles. Facute aceste smecherii cu cap le vad uneori utile.Pentru ca au darul de a grabi lucrurile chiar daca pretul e mai mare(ex: costa 70000 de euro Loganul Politiei, dar macar e peste tot, iti face alta impresie, sau au schimbat licitatiile de zeci de ori pana a iesit bine, dar lucrarile au inceput si trag speranta ca voi merge vreodata pe autostrada Transilvania)
Sper sa fiu inteles, sunt exemplul omului foarte realist: oricum din banii publici("banii mei") se servesc toti care cum vor, oricum se vor gasi smecheri indeajuns de abili sa mi fure, macar asa ii castiga la "licitatii" si macar stiu ca se vor chinui sa spoiasca o strada, un parc un spital, e mai mult decat nimic.
Revenind la subiectul Monstruasei Coalitii, nu am fost deranjat de perspectiva imbogatirii sustinatorilor PSD-isti sau PD-isti, mai simplu FSN-isti. Am fost deranjat ca se va intalni spiritul conspirationist al PSD cu murdaria caracterului lui Traian Basescu. Asta ma inspaimanta nu doar ma deranjeaza. Imi e chiar frica. De mai multa vreme tot canta despre republica prezidentiala. Acum e mai aproape ca niciodata de o avea.
Ce se va intampla in opinia mea:
Dupa ce a scos principalul partid care ii putea opune un candidat serios la Presedentie, Traian Basescu va castiga sigur si foarte usor alegerile de la anu'. Va avea apoi 5 ani in care va avea timp sa se gandeasca ce ar trebui sa faca pentru a putea pastra puterea adevarata(aceea pe care o primesti la nivel inalt) si dupa cei 5 ani sau cine stie pentru totdeauna.
Pana la anul atat clientela PSD cat si cea PDL isi vor umple buzunarele. Doar ca tupeul lui Basescu va scoate la iveala mizeria pe care au facut-o doar PSD-istii.
Si va plange, si va spune cum a fost nevoit el sa accepte aceasta alianta, pentru ca Romania se afla in criza si ca el s-a gandit doar la binele tarii, cum nu a avut alta solutie ca doar ei s-au inteles. Si cum stia el de abuzuri si de furturi sau cum nu stia dar tocmai a aflat, si mirat ca o fecioara s-a hotarat sa urle de durerea poporului roman jefuit pentru a nu stiu cata oara.
Si ne va propune ca pentru a evita aceste intamplari sa facem o scurta modificare a constitutie si o si mai neinsemnata modificare a statutului Republicii. Sa-i dam lui voie sa se razboiasca cu nemernicii si sa sangereze el pe altarul neamului romanesc. Sa ne transformam in Republica Prezidentiala. Si dupa 5 ani in dictatura... sau daca nu se va putea chiar asa, la ceremonia de investitura a urmatorului presedinte dupa Basescu, Corsarul sa se adreseze noului presedinte ce va fi atunci, dupa modelul Putin " Cat de tare te-ar deranja sa cobori tu acum de pe scena ca sa inteleaga toata lumea cine e la PUTERE?"
Si dupa plansul lui Basescu va mai fi cine sa planga si sa se opuna? Se vor auzi oare zvarcorlirile din morminte a celor care au murit in '89? Sau bocetele sfasietoare a celor ramasi dupa '89? Sau suspinele inabusite ale celor multi de la cozile la carne, lapte, oua?
Sper doar ca pana atunci sa nu ma indobitocesc si sa inteleg si atunci cum am inteles aseara. Sa pot sa ma decid din timp: Daca sa plang sau nu?"
Parerile exprimate mai sus sunt cu titlu de ganduri, framantari, reactii, care desi autentice si asumate nu au fost supuse unei analize prea atente. Sunt bune pentru a putea reflecta, analiza naste idei. Sunt bune pentru a ne face vigilenti. Sunt bune pentru a ne atentiona. Pe mine m-au mahnit doar....

Prima zi...

Astazi a nins pentru prima oara in Cluj. Nins e destul de mult spus. O fulguiala jucausa. Totusi m-a facut sa-mi amintesc de copilarie. Una din cele mai pregnante amintiri din copilarie se refera la cat demult asteptam sa ninga pentru prima oara. Imediat dupa inceperea scolii si de indata cand padurea incepea sa devina aramie, primele ganduri spre zapada imi rasareau in suflet. Vroiam sa ninga. Imi aminteam cat imi place sa ninga. Cred ca si peisajului oraselului meu ma indemna sa imi doresc ca griul ,dureros aproape, al blocurilor si al strazilor sa fie acoperit de imaculatul zapezii.
Dar nu asta era principalul motiv pentru care asteptam sa ninga. Asteptam pentru ca imi placea zapada si pentru ca pe atunci singura mea problema era reprezentata de momentul in care avea sa cada prima zapada. Imediat ce se iveau primi fulgi o stare de neobisnuita bucurie ma cuprindea chiar si daca se intampla sa fiu bolnav in acea zi, totul era mult mai bine daca incepea sa ninga. Principala mea problema era rezolvata.
Astazi am privit fulgii pe geamul bucatariei exact ca pe vremuri in bucataria mamei. Totusi lipsea condensul si mirosul de mancare de acasa. Mi-am zis e gata, a nins deja. Dar nu a mai fost ca pe vremuri, pentru mine mai ramanea un dobitoc de infruntat la serviciu, planuri de vacanta, facturi, examene. Si atunci am inteles inca o data ce parinti minunati am: la fiecare prima ninsoare pe vremuri ei imi impartaseau bucuria, desi sunt sigur ca ei erau pe atunci cei care aveau problemele care imi dau mie de furca acum.
Mi-am promis ca atunci cand va ninge pentru prima oara in anii cand voi fi alaturi de copilul meu, bucuria lui va fi aceasi cu a mea de atunci, de cand stergeam cu latul palmei geamul acoperit de condens. Iar bucuria mea alaturi de el va fi la fel cu a parintilor mei. Gata a nins...

....totusi e al nostru

Am sa incep postul cu o povestire preluata dintr-un stand- up comedy al celor de la DEKO. Povestea descria una dintre metodele prin care femeile ne educa. Nu orice femei, e vorba despre cele ale noastre, pe care le iubim, respectam, tipam la ele sau le rugam frumos. Si pentru ca tocmai am trait un episod prin care mi-am dat seama ca si eu sunt subiectul acestui proces de educare manifestat de catre EA, m-am gandit ca trebuie sa scriu aici.
Povestea celui de la DEKO incepea prezentand debutul relatiei protagonistului show-ului cu actuala sa prietena. In primele intalniri tipa ii spune asa ca din neant " Auzi imi cumperi caine?!?". Neavand cine stie ce istorie impreuna, baiatul, pe care il voi numi 'S' ( 'subiectul' ) o refuza simplu " NU". Gagica 'T' ( 'teroristul' ) accepta usor raspunsul, iar aceasta acceptare il determina pe S sa se gandeasca serios la relatia lor, avand in principiu cugetari de genul " Bai gagica asta stie sa lase de la ea, accepta ceea ce ii spun fara sa fie nevoie de ore de argumente care sa incerce in majoritatea cazurilor sa strapunga zidul de incapatanare (pe care apropo ele o numesc " hotarare" ) ridicat de catre ea si pe care noi nu-l putem strapunge pentru ca intr-o confruntare deschisa cu ele nu avem cum sa castigam deoarece asa suntem noi proiectati, simtim nevoia ca pentru a convinge argumentele noastre trebuiesc sa fie rationale, iar ele considera ca reusita intr-o disputa este asigurata de volumul de cuvinte si tonalitatea cu care sunt acestea reproduse. In fine, impresionat de raspunsul lui T, S decide sa acorde o importanta deosebita relatiei cu T, iar acest lucru se concretizeaza in timp, intr-o relatie de doi ani din care, 6 luni locuind impreuna. Totul minunat, pana in ziua in care T se prezinta in fata lui S si il intreaba din nou relaxata " Ne casatorim?". Doar ca de data aceasta raspunsul lui S nu mai putea fi la fel de simplu decat daca ar fi inceput cu 'D' si s-ar fi incheiat cu 'A iubito!'. Nefiind cazul, a inceput o intreaga teorie menita sa ii explice lui T ca el o iubeste si se vor casatori dar nu e momentul potrivit, ca ar fi bine sa mai astepte, dar ea e o femeie minunata, doar ca el e un bou si e un nehotarat si nu ar vrea ca nehotararea lui sa se rasfranga negativ asupra ei, pentru ca nu ar merita asa ceva fiind o faptura minunata. Dupa aceasta pledoarie T raspunde scurt si calm " Bine". S isi manifesta usurarea si totodata admiratia pentru T. Insa raspunsul lui T este urmat de solicitarea ferma "Atunci imi iei caine". S raspunde bucuros " Sigur, iubito!".
Nu e o poveste stiintifico-fantastica, e o poveste care adaptata, o traim toti. Toti cei care avem iubite, toti cei care le respectam, le tratam ca pe fiinte nu obiecte, toti cei carora ne pasa. Ceilalti nu o traiesc ca nu au cum.
Dar eu am constientizat-o aseara. Povestea e destul de interesanta. Discutia se purta in jurul unui post pe care as fi dorit sa-l fac pe blog. Adaptat raspunsul ei "Poti scrie si sa stii ca eu citesc blogul nostru!" Nu "al tau".... nu "pe care l-ai facut tu"... nu "pe care te exprimi tu"... NU... Direct... "AL NOSTRU. Si atunci am stiut ca trebuie sa-i cumpar 'caine' (e o figura de stil) Dar spiritul egoist din mine a conceput o declaratie de independenta. Cititi tot postul si o sa intelegeti ce s-a ales din ea.
Blogul MEU:
1. Pentru ca asta e in principiu scopul unui blog, jurnal virtual, sa combine intimitatea cu publicitatea, dar in cea ce priveste procesul de creatie aceasta are un caracter exclusiv intim.
2. Pentru a te ajuta l-am denumit "Singur pe Acoperis", nu " Doi pe acoperis", nu "trei", nu "zece", nu "Cu echipa de bob a Jamaicai pe acoperis" sau cu "Iubita pe acoperis", nu, simplu, "Singur pe acoperis".
3. E al meu pentru ca l-am creat singur, fara sa-ti spun, iar post-urile apar in urma framantarilor mele sufletesti, la aparitia carora (a framantarilor) e adevarat participi in mod activ si deosebit de interesant.
4. Pentru ca blog-ul acesta a aparut atunci cand iesirile cu prietenii au devenit ale noastre, cand betiile au devenit ale noastre, cand am ramas fara prea multe in proprietate privata pentru ca au fost transformate in proprietate comuna.

DAR........intotdeauna exista un dar..... Faptul ca ai determinat aparitia acestui post, faptul ca discutia a fost nu doar amuzanta, ci si deosebit de intriganta, fapul ca majoritatea timpului tu esti cea care se loveste de framantarile mele si cele provocate de tine si cele aparute in urma interactiunii cu altii, pentru ca te iubesc si pentru ca primesc iubirea ta ca forma de raspuns, pentru grija pe care mi-o porti, pentru ca mi-ai aratat ca iesirile nu le-ai confiscat abuziv, ti le-am daruit eu pentru ca a ma putea mandri cu tine si pentru ca prietenii mei meritau sa impartasesca bucuria petrecerii macar a unei clipe alaturi de tine. Datorita lor sau pentru toate astea 'probabil' ca blogul este al nostru. Dar te rog.....din cand in cand,mai lasa-ma sa-ti 'cumpar caine'.......

Si Negrul Poate Lumina ...

Astazi de dimineata am deschis calculatorul si am citit ca de obicei presa. Doar ca astazi a fost altfel decat rutina zilnica in care aflu cine s-a mai certat cu cine, cat de inculti sunt cei care ne conduc si cat de usor le este sa-si ceara scuze pentru asta, cu cat a visat Becali ca-l vinde pe Radoi sau ce mai zice matusa verisoarei bunicii din partea mamei lui Dani Otil despre relatia cu Raduleasca.
Pierduse CFR si nu aveam chef de citit declaratii care sa-mi alimenteze si mai tare stare de rau in care ma simteam, asa ca am sarit peste ziarele de sport. Deschid Jurnalul. Citesc primul articol si plec in bucatarie. Imi tiuie urechile sau cel putin asa imi pare. Am uitat ca a pierdut CFR, nu-i din cauza asta. Ma imbrac si plec la serviciu. Zgomotul din capul meu incepe sa se limpezeasca dar nu reusesc sa-mi dau seama ce se intampla. Ajung la serviciu si urmaresc stirile de la ora 13:00. Mi se ridica pielea pe mine, lacrimi imi apar in coltul ochilor si nu pot sa-i raspund intrebarii unui coleg. Imi inclestez maxilarul si imi strang pumnii ca intr-un pseudo- proces de imbuteliere. Asimilez ceva, invat o lectie pe care nu o voi uita niciodata. O lectie a carui manual este reprezentat de cel putin un mileniu de suferinta, umilinta, durere, munca, triumf, dorinta de supravietuire. Nu sunt sigur ce am invatat. Sa spun bun simt, pare putin si oricum nu cred ca imi lipsea in vreun fel, sa spun iubire pare kitchos putin profund. Nu-i gasesc o denumire, dar identific in vartejul de simtaminte ce imi cuprinde trupul, mintea, sufletul mandrie, cultura, iubire, bun simt toate astea generate de o victorie. Victoria obtinuta impotriva celor multi, rai, neghiobi, inculti sau doar nestiutori, nepasatori.
Imi lamuresc sunetul din urechi si imi apar imagini din cultura mea generala: de la clasica trasura cu minunata femeiusca pe banca din spate cu umbreluta deasupra capului sa o fereasca de soare, sarutata pe tenul sau alb neajuns de soare de partenerul ei de plimbare prin cultura de bumbac de pe proprietatea familiei si care impinge cu un bat un baietas negru cu hainele murdare nemultumita de modul in care acesta struneste caii, pana la scene infioratoare cu focuri in noapte si siluete albe in jurul cate unui streang, fluturandu-si cearceafurile taguite KKK.
Barack Hussein Obama este cel mai puternic om din lume. Si e negru... Si il inlocuieste pe un cocosat semi retardat care parca este intruchiparea stereotipului celor care i-au subjugat de secole pe negrii. E cu bun simt, de o cultura indiscutabila si este iubit de alegatori pentru integritatea sa.
Sa fie inceputul unei noi epoci. Unei noi ere.
Cei din generatia parintilor mei se intrebau ce faceau cand au auzit ca a fost asasinat J. F. Kennedy. Cei mai mari ca mine si cu care am copilarit eu se intrebau ce faceau cand au auzit ca a fost asasinat Kurt Cobain. Eu m-am gandit de multe ori ce faceam cand am auzit ca a murit 2Pac Shakur(puneam niste carioci intr-un penar cu roboti ca lunea urma sa incep cls a 4-a). Tot eu ma voi intreba peste numai cativa ani unde eram cand am auzit de World Trade Center la 11 Septembrie. Generatia de dupa mine cu siguranta ar trebui sa se intrebe ce faceau cand au aflat ca Obama a devenit presedinte.... Eu sigur stiu ce faceam...

"O iubire cu nabadai" sau " Sa ne uitam de sus spre Bucuresti !!!"

Sunt clujean doar de trei ani. Iubesc Clujul. Sunt surprins zi de zi de cat de mult imi place viata aici. Dar o sa discut mai amanuntit despre viata mea din Cluj pe un alt post. Sa vorbim acum despre FOTBAL, pentru ca e momentul, pentru ca toata lumea vorbeste despre fotbal, pentru ca iubesc fotbalul si pentru ca am emotii......
Dupa mai bine de 15 ani titlul de Campioana a Romaniei risca sa paraseasca Bucurestiul. De mic am fost stelist, atat de stelist incat am plans si am fost cuprins de o stare de bolnaveala absoluta dupa meciul Stelei la Middlesbrough. De cand am venit la Cluj, tin si cu "U" si am tinut cu ei pe tot parcursul campionatului. Insa acum, dupa un intreg campionat in care valoarea si onoarea s-au discutat doar in sumelele pe care Becali le pune pe masa, in care sansele la titlu au trecut dintr-o tabara in alta altfel decat jucandu-se curat, pe teren, ma bucur ca ne putem uita de sus spre Bucuresti. Spre cloaca aia de tiganie si hotie, de miros pestilential, de borduri captusite de aurolaci, de oameni impertinenti, care considera ca nesimtirea e un drept oferit de democratie, o virtute nationala. Da, ne uitam de sus... Ar fi trebuit sa o facem mai demult.... ca nu am vrut, ca am fost noi ardelenii mai cu bun simt sau poate doar nepasatori, nu ne-am uitat..... Dar acum putem sa o facem si asta datorita FOTBALULUI. Cata emotie aduce acest sport, cate clipe de asteptare inaintea fiecarui meci, cat de lungi pot fi 15 minute de pauza atunci cand meciul este strans. Asta simt acum inainte de derby-ul Clujului. Emotie, nerabdare, bucurie ca o sa vad o finala, fie ea si a Campionatului Romaniei.
Revenind, sunt stelist. Si voi fi stelist intotdeauna. Desi in ultima vreme am simtit asa un sentiment de nepasare. Ma ingrijoreaza. Dar nu pot sa ma implic emotional intr-o mizerie. pentru ca asta este cea ce face Becali. O mare mizerie. De fapt ce ar fi putut sa faca un cioban transformat in barbugiu, peste noapte imbogatit dintr-un club care inseamna traditie, valoare, nume!?! Ar fi putut sa faca, sa dea bani, sa se bucure de notorietate si de privilegiul de scrie istorie pentru Steaua. In schimb el a ales sa confunde valoarea, ca virtute, cu banul. A ales sa organizeze ciobaneste, sa taie si sa spanzure ca in zilele Pastelui pe vremea cand facea comert cu animale. A avut aceasta posibiliate si a folosit-o. Nu sunt eu in masura sa judec actiunile lui, dar pot sa reactionez si sa nu imi pese. Ma gandesc ca nu e bine, ca daca un om de nimic a reusit sa ma determine sa uit o mare iubire inseamna ca el a castigat. Dar nu am uitat, iubesc Steaua si tot ce mi-a adus in suflet, imi suna inca in urechi celebrul " Am castigat Cupa!" sau ma simt inca obosit de cat m-am bucurat dupa un 2-0 cu Valencia. Nu am uitat sa iubesc Steaua, doar o pedepsesc, ca intr-o relatie, o tratez cu indiferenta pana isi va gasi drumul cel bun, drept, greu, drum ce trebuie urmat macar in sport.
Acum sunt Clujean. Un clujean care iubeste Steaua, care urla din tot sufletul haide "U" si care vrea ca CFR sa castige campionatul. De ce? Pentru ca pot, pentru ca asta vreau, pentru ca fotbalul ma lasa. In plus, pentru ca asa e drept, frumos si pentru ca asa simt. Probabil nu se intelege nimic din cea ce am scris eu aici. Dar la fel nu pot sa inteleg ce se intampla in sufletul meu acum. Diseara nu o sa ma duc la meci la "U" cu CFR. Pentru ca vreau sa fiu acasa, sa ma bucur cand va inscrie Steaua in pseudoinfruntarea cu Buzaul, sa ma temperez si sa ma gandesc ca nu e bine pentru Cluj, sa imi vina sa sparg telvizorul cand va inscrie CFR-ul pentru ca "U" ramane simbolul tineretii, sa imi revin si sa ma bucur ca titlul va ajunge acasa la mine. Sa stau impietrit la sfarsit sa ma gandesc ca Steaua a pierdut campionatul, "U" a retrogradat, dar Clujul a castigat titlul. Sa nu stiu cum sa ma bucur sau sa sufar. Ma bucur cand ma gadesc la diseara. Ma bucur ca pot sa fac toate astea fara sa fiu nevoit sa sarut vreun fular de-al lui Dinamo ca sa ies pe locul doi.
Vreau sa ma bucur pentru Cluj, pentru traditita acestui minunat oras care va fi diseara imbogatita cu un titlu de campioana la fotbal. Pentru Cluj si pentru mine ca parte a acestui oras voi striga " FORZA CFR!"

De ce singur pe acoperis?

Din dorinta de a putea fi eu cu mine o sa incep sa scriu aici.... Singur pe acoperis iti vin idei ce mai tarziu le refaci, le completezi, renunti la ele dar iti amintesti mereu ca le-ai formulat pentru prima oara pe acoperis, privind pierdut peste cladiri, gandindu-te la zecile de suflete ce isi traiesc bucuriile, tristetile, nepasarea, isi formuleaza idei si le urmaresc sau renunta la ele. De mult nu am mai stat singur pe acoperis... Ultima oara eram trist.... Acum e altfel, dar imi e dor sa raman singur pe acoperis... Aici voi fi singur pe acoperis....