....totusi e al nostru

Am sa incep postul cu o povestire preluata dintr-un stand- up comedy al celor de la DEKO. Povestea descria una dintre metodele prin care femeile ne educa. Nu orice femei, e vorba despre cele ale noastre, pe care le iubim, respectam, tipam la ele sau le rugam frumos. Si pentru ca tocmai am trait un episod prin care mi-am dat seama ca si eu sunt subiectul acestui proces de educare manifestat de catre EA, m-am gandit ca trebuie sa scriu aici.
Povestea celui de la DEKO incepea prezentand debutul relatiei protagonistului show-ului cu actuala sa prietena. In primele intalniri tipa ii spune asa ca din neant " Auzi imi cumperi caine?!?". Neavand cine stie ce istorie impreuna, baiatul, pe care il voi numi 'S' ( 'subiectul' ) o refuza simplu " NU". Gagica 'T' ( 'teroristul' ) accepta usor raspunsul, iar aceasta acceptare il determina pe S sa se gandeasca serios la relatia lor, avand in principiu cugetari de genul " Bai gagica asta stie sa lase de la ea, accepta ceea ce ii spun fara sa fie nevoie de ore de argumente care sa incerce in majoritatea cazurilor sa strapunga zidul de incapatanare (pe care apropo ele o numesc " hotarare" ) ridicat de catre ea si pe care noi nu-l putem strapunge pentru ca intr-o confruntare deschisa cu ele nu avem cum sa castigam deoarece asa suntem noi proiectati, simtim nevoia ca pentru a convinge argumentele noastre trebuiesc sa fie rationale, iar ele considera ca reusita intr-o disputa este asigurata de volumul de cuvinte si tonalitatea cu care sunt acestea reproduse. In fine, impresionat de raspunsul lui T, S decide sa acorde o importanta deosebita relatiei cu T, iar acest lucru se concretizeaza in timp, intr-o relatie de doi ani din care, 6 luni locuind impreuna. Totul minunat, pana in ziua in care T se prezinta in fata lui S si il intreaba din nou relaxata " Ne casatorim?". Doar ca de data aceasta raspunsul lui S nu mai putea fi la fel de simplu decat daca ar fi inceput cu 'D' si s-ar fi incheiat cu 'A iubito!'. Nefiind cazul, a inceput o intreaga teorie menita sa ii explice lui T ca el o iubeste si se vor casatori dar nu e momentul potrivit, ca ar fi bine sa mai astepte, dar ea e o femeie minunata, doar ca el e un bou si e un nehotarat si nu ar vrea ca nehotararea lui sa se rasfranga negativ asupra ei, pentru ca nu ar merita asa ceva fiind o faptura minunata. Dupa aceasta pledoarie T raspunde scurt si calm " Bine". S isi manifesta usurarea si totodata admiratia pentru T. Insa raspunsul lui T este urmat de solicitarea ferma "Atunci imi iei caine". S raspunde bucuros " Sigur, iubito!".
Nu e o poveste stiintifico-fantastica, e o poveste care adaptata, o traim toti. Toti cei care avem iubite, toti cei care le respectam, le tratam ca pe fiinte nu obiecte, toti cei carora ne pasa. Ceilalti nu o traiesc ca nu au cum.
Dar eu am constientizat-o aseara. Povestea e destul de interesanta. Discutia se purta in jurul unui post pe care as fi dorit sa-l fac pe blog. Adaptat raspunsul ei "Poti scrie si sa stii ca eu citesc blogul nostru!" Nu "al tau".... nu "pe care l-ai facut tu"... nu "pe care te exprimi tu"... NU... Direct... "AL NOSTRU. Si atunci am stiut ca trebuie sa-i cumpar 'caine' (e o figura de stil) Dar spiritul egoist din mine a conceput o declaratie de independenta. Cititi tot postul si o sa intelegeti ce s-a ales din ea.
Blogul MEU:
1. Pentru ca asta e in principiu scopul unui blog, jurnal virtual, sa combine intimitatea cu publicitatea, dar in cea ce priveste procesul de creatie aceasta are un caracter exclusiv intim.
2. Pentru a te ajuta l-am denumit "Singur pe Acoperis", nu " Doi pe acoperis", nu "trei", nu "zece", nu "Cu echipa de bob a Jamaicai pe acoperis" sau cu "Iubita pe acoperis", nu, simplu, "Singur pe acoperis".
3. E al meu pentru ca l-am creat singur, fara sa-ti spun, iar post-urile apar in urma framantarilor mele sufletesti, la aparitia carora (a framantarilor) e adevarat participi in mod activ si deosebit de interesant.
4. Pentru ca blog-ul acesta a aparut atunci cand iesirile cu prietenii au devenit ale noastre, cand betiile au devenit ale noastre, cand am ramas fara prea multe in proprietate privata pentru ca au fost transformate in proprietate comuna.

DAR........intotdeauna exista un dar..... Faptul ca ai determinat aparitia acestui post, faptul ca discutia a fost nu doar amuzanta, ci si deosebit de intriganta, fapul ca majoritatea timpului tu esti cea care se loveste de framantarile mele si cele provocate de tine si cele aparute in urma interactiunii cu altii, pentru ca te iubesc si pentru ca primesc iubirea ta ca forma de raspuns, pentru grija pe care mi-o porti, pentru ca mi-ai aratat ca iesirile nu le-ai confiscat abuziv, ti le-am daruit eu pentru ca a ma putea mandri cu tine si pentru ca prietenii mei meritau sa impartasesca bucuria petrecerii macar a unei clipe alaturi de tine. Datorita lor sau pentru toate astea 'probabil' ca blogul este al nostru. Dar te rog.....din cand in cand,mai lasa-ma sa-ti 'cumpar caine'.......