Prima zi...

Astazi a nins pentru prima oara in Cluj. Nins e destul de mult spus. O fulguiala jucausa. Totusi m-a facut sa-mi amintesc de copilarie. Una din cele mai pregnante amintiri din copilarie se refera la cat demult asteptam sa ninga pentru prima oara. Imediat dupa inceperea scolii si de indata cand padurea incepea sa devina aramie, primele ganduri spre zapada imi rasareau in suflet. Vroiam sa ninga. Imi aminteam cat imi place sa ninga. Cred ca si peisajului oraselului meu ma indemna sa imi doresc ca griul ,dureros aproape, al blocurilor si al strazilor sa fie acoperit de imaculatul zapezii.
Dar nu asta era principalul motiv pentru care asteptam sa ninga. Asteptam pentru ca imi placea zapada si pentru ca pe atunci singura mea problema era reprezentata de momentul in care avea sa cada prima zapada. Imediat ce se iveau primi fulgi o stare de neobisnuita bucurie ma cuprindea chiar si daca se intampla sa fiu bolnav in acea zi, totul era mult mai bine daca incepea sa ninga. Principala mea problema era rezolvata.
Astazi am privit fulgii pe geamul bucatariei exact ca pe vremuri in bucataria mamei. Totusi lipsea condensul si mirosul de mancare de acasa. Mi-am zis e gata, a nins deja. Dar nu a mai fost ca pe vremuri, pentru mine mai ramanea un dobitoc de infruntat la serviciu, planuri de vacanta, facturi, examene. Si atunci am inteles inca o data ce parinti minunati am: la fiecare prima ninsoare pe vremuri ei imi impartaseau bucuria, desi sunt sigur ca ei erau pe atunci cei care aveau problemele care imi dau mie de furca acum.
Mi-am promis ca atunci cand va ninge pentru prima oara in anii cand voi fi alaturi de copilul meu, bucuria lui va fi aceasi cu a mea de atunci, de cand stergeam cu latul palmei geamul acoperit de condens. Iar bucuria mea alaturi de el va fi la fel cu a parintilor mei. Gata a nins...